Oameni versus Oameni

Sunt oameni care viseaza si oameni care, neavand curaj sa viseseze, ii impiedica pe visatori.
Sunt oameni adulti care se cred copii  si copii care se cred maturi.
Sunt oameni care nu se multumesc niciodata si oameni care au tot ce isi doresc-pentru ca au renuntat sa isi doreasca.
Sunt oameni care se lasa in mana sortii si oameni care isi fac singuri soarta.
Sunt oameni care asteapta sa li se intample ceva si oameni care provoaca intamplari.
...
Sunt oameni puternici care isi arata iubirea si oameni slabi care uita de ea.
Sunt oameni care iubesc si care arata asta si oameni care iubesc in tacere.
...
si mai sunt oameni care se cred unici.
     Eu nu m-am simtit niciodata unic.
Nu stiu de ce. Poate ca tine de educatie, inca nu am aflat.
Probabil ca si asta este vreun sindrom sau vreo nevroza ceva.
Aud des la multe persoane afirmatia: sunt unic(a)!.
     Dar au aceleasi gesturi ca si parintii lor, reactioneaza la fel ca mine si ca restul lumii la stimuli. Daca ii spui un banc, rade, daca il injuri, se supara... nimic diferit. Si totusi sustine ca e unic.Se pare ca toate persoanele sunt unice. Si aici stiinta se refera la nivel celular sau de amprenta genetica. Pana la urma cred ca exact unicitatea asta e caracteristica care ne face pe toti identici, nu?
Daca toti suntem unici, pana la urma toti suntem la fel.
O multime de unici.
Si mai sunt si oameni care nu vor nimic.

"Coltul de poezie" - Scrisoare

Din cauza foartei intinse distante,scrisorile vin cam tarziu; 

Aceasta, la care-ti raspund imi soseste din veacul trecut. 

N-am observat cum trece timpul,si iata-i tarziu,dar ma grabesc sa-ti raspund. 

Diametrul taramului meu este nul,si raza lumii mele-i jumatate din nimic; 

E-o pajiste rotunda pe varful unui ac, iar eu de foarte multa vreme, 

Ma indeletnicesc cu cresterea melcilor. 

In privinta tratatului meu "Despre flacari,despre natura,felurile si dulceata lor" pot sa-ti spun  

Ca va ramane nescris.            

Caci daca l-as scrie,cine s-ar osteni sa-l citeasca?

Si daca cineva l-ar citi, la ce bun?

Destul c-am trait serile acelea,inflacarate,cand valvataie sufletul nostru ardea,si din flacari se-ntruchipau lumi inalte,mai vii,si mai pure... 

Tu spui:"Sa salvam de la moarte frumoasele chipuri."  

Dar ele sunt nemuritoare in sine,si neschimbatoare salasuiesc in altarele zeilor 

Acum e tarziu si noaptea se lasa pe pajistea rotunda din varful de ac   

Scrisoarea acesta am scris-o pe cochilia melcului meu Adeodatus 

Care maine in zori va porni intr-o lunga calatorie spre Tine.

                                                                                            de Mihai Ursachi

Despre tigani

Tot studiez situaţia asta a ţiganilor. Aproape toată lumea are ceva cu ei, sau împotriva lor. Pe aici in regiunea mea, nu o să auzi prea repede pe cineva vorbind de bine un ţigan sau un ungur. Dar de unguri... altă dată!... Oricum, eu cu ţiganii, nu am nimic. Niciodată nu m-a deranjat vreunul.Chiar îmi plac. Şi îi privesc cu admiraţie. Rar vezi pe cineva original. Mai ales o naţie originală. Iar ei,sunt originali,trebuie să recunosc. Au venit de 600-700 de ani pe la noi,şi prin vecini, dar nu au învăţat mai nimic.Nu au asimilat nimic.Dimpotrivă,noi am asimilat de la ei.     

 Aţi văzut vre-o nuntă sau petrecere de-a lor,la care să se asculte sau danseze măcar o melodie românească?    

Aţi văzut vre-o petrecere sau nuntă rămânească, la care să nu se asculte sau danseze o melodie ţigănească?...  

Stau pe aici, se înmulţesc, continuă să facă câte 12 copii,în timp ce restul europenilor fac doar unul, sau niciunul. In 600 de
ani vor fi majoritari in toate ţările europei. Pe urmă o vor abandona şi vor migra pe alt continent. Cred că asta vor face. Pentru că ei,au altă convingere. Tot ce nu e proprietatea lor şi e proprietatea altcuiva,este a nimănui, şi deci, li se cuvine. Când totul v-a fi proprietatea lor, nu vor mai avea ce face aici. (Unii ar scrie: nu vor mai avea ce fura aici.) 

De puţină vreme au renunţat la atelaje cu animale şi au trecut la maşini. In nebunia cu taxa auto de la sfâşitul anului în timp ce încercam şi eu să înmatriculez o maşină, am stat o zi întreagă în preajma a cca 10 familii care îşi înmatriculau Daciile camionetă. Stăteau la coadă la ghişeu bărbaţii, femeile stăteau separat când trebuiau semnate actele îşi chemau nevestele să semneze. Nu am reuşit să înţeleg de ce înmatriculau toţi,maşinile pe numele nevestelor.Cu siguranţă ştiu ei ce ştiu. Am privit şatra toată ziua,la mai multe cozi, în mai multe instituţii.Vorbeau de ale lor. Făceau un vacarm îngrozitor.Nimic, nici o rugăminte sau ameninţare nu a avut efect. Nu am văzut nici un bărbat să privească sau să admire vre-o femeie de-a noastra mai frumoasă sau îmbrăcată mai provocator.Nu am văzut nici o femeie de-a lor să privească vre-un bărbat dintre noi. Sau pe vreunul din ei să privească la ce maşină sau telefon are românul de lângă el. Nimic. Pur şi simplu nu existăm pentru ei. Pare că nimic din ce avem noi nu le trezeşte admiraţia şi că nu au nimic de învăţat de la noi.Umblă din loc în loc,adună ce noi aruncăm şi ei pot folosi în vreun fel, deşi îmi pare că au cu ei în căruţă sau maşină,tot ce le trebuie.Restul îl fură. Dar fură doar bunuri sau mâncare.Atât. Nu ne fură idei,locuri de muncă,obiceiuri Şi câte mai avem.Suntem neinteresanţi.Altfel nu înţeleg de ce nu îşi doresc să fie ca noi. De ce nu încearcă să ne copieze, să ne imite.       

 Cred că suntem vazuti doar ca un soi de sursă de câştig şi un loc de tabără până mâine. 

Asa raman originali.   

Spre deosebire de noi care copiem fara triere si mai ales ascultam tot ce ne spune occidentul.    De-asta ii admir!

"Coltul de poezie" - Dorinte

Stii ce vreau, nu vreau nimic.
Cred ca oamenii sunt nemuritori,  

Cum nemuritoare le sunt asteptarile,
Si totusi, acesti nemuritori oameni mor
Atunci cand se plictisesc sau cand vor
Sau cand viata incepe sa-i plictiseasca
Cu nemuritoarele ei asteptari,
Si cand ei incep s-o urasca.

Stii ce vreau?...nimic material
Vreau sa rad, sa am pe fata un ranjet si sa fiu fericit   

 Ca un tip bucuros ce tocmai a castigat un milion la un loz ... 

 Sa zambesc,
Dar fara sa fi castigat milionul.
Tie, ce sa-ti cer?...

Despre minciuna

Ma uitam cu un coleg pe un site de intalniri matrimoniale. Muuuuulte femei. Multe dintre ele, casatorite, trec la descriere ca urasc minciuna.
Asta e culmea minciunii!
Cum naiba sa nu minta in situatia asta o femeie casatorita?

Ce ti-e si cu femeile astea!

Ele, care au inventat minciuna, care nu au ascultat niciodata, care si-au mintit barbatii, acum urasc mincina! Barbatii, plecau la razboi sa apere tara de cotropitori iar ele, din urma, ii gazduiau pe cotropitori in pat, ii hraneau, ii ingrijau...
Adam a fost mintit de Eva, stiti povestea cu marul. Cronos,(parca Cronos era tatal lui Zeus) pana si el a fost mintit de Rhea, nevasta-sa, cand  in locul copilului Zeus i-a dat sa inghita un bolovan invelit in scutece.
... dar cati imparati oare au avut mostenitori la batranete? unii la varste imposibile pentru procreere...
Asta cu aparutul mostenitorilor e cel mai tare subiect al celor mai mari minciuni ale femeii.

     Sunt femei care au ramas insarcinate doar privind niste izmene intise la uscat.
     Altele au ramas insarcinate dupa ce s-au imbaiat in apa in care spalasera lenjerie barbateasca. 
... si tot asa.
Dar, de departe, cea mai tare minciuna e a unei celebre femei, Maria, care i-a spus sotului ca  e fecioara numai ca a ramas insarcinata cu un duh. Minciuna a prins asa bine, ca pe langa sot au crezut: vecinii, vecinii vecinilor, vecinii tarilor invecinate... si...  multa alta lume... unii mai cred si azi, dupa doua mii de ani! Or fi ramas corijenti la Anatomia de clasa a 7-a.
In concluzie, femeile mint. Ne mint.
Spun  minciuni si se folosesc de minciuna in special cand vine vorba de sex.
... totusi, ele urasc minciunile... si totusi le iubim asa mincinoase.

Despre Romani

Suntem natia cu cea mai buna parere despre noi insine.Ne credem cei mai destepti,cei mai inteligenti...cei mai cei! Nu o spun eu,ci studiile si sondajele recente. 

  Anul acesta,anul 2012 a fost declarat -Anul Caragiale.

 Cine l-a citit, e bine sa il reciteasca,cine nu ,e cazul sa o faca. Veti constata ca toate subiectele sunt de actualitate,de parca ar fi scrise azi,sau saptamana trecuta.  

 Asta inseamna ca nu am evoluat nici noi prea mult in ultima suta de ani.     

Intre rromanii lui caragiale si noi nu e nici o diferenta!   

Inca uitam limba materna dupa cateva saptamani petrecute in strainatate(indiferent ca le petrecem in concediu sau la munca). 

Inca purtam haine,de sapte ori mai scumpe decat ne permite remuneratia.Cheltuim pe ele si banii de mancare, luam numai modele cu etichete mari si la vedere,sa se vada firma!  

Inca parcam de-a curmezisul drumului pe motiv ca stam numai 5 minute,doar ca acum in loc de trasura cupeu, avem gip de 3 tone,care e mai scump decat apartamentul sau mai mare decat garsoniera in care stam.Avem ultimu' telefon cu ecran tactil, luat cu o alta rata pe 5 ani. Ce daca are diagonala unui telivizor portabil din copilarie, ce daca  e greu de utilizat ca telefon,ce daca nu incape in nici un buzunar (asta daca nu cumva esti popa), ce daca nu avem credit decat 20 de centi pe el si dam doar bipuri-trebuie sa fim "glamur"!!...      

De condus.. conducem cu 100 in localitate si 80 in afara,ca e curbe, cand nu ne grabim,mergem cu 20 la ora,cu geamurile deschise si aerul conditionat oprit-ca e scumpe benzina! Si binenteles cu muzica la maxim- sa auda tot orasul ce gusturi avem! Mergem cu luminile de ceata aprinse tot timpul,numai cand e ceata nu.  Injuram politicienii pentru ca noi ne pricepem la politica si stim ce trebuie facut! La fel si la fotbal-injuram sportivii ca nu alearga, (din fotoliu, cu o mana pe burta si una pe paharul cu alcool-terenul ala pare mic si usor de strabatut in alergare).  Mergem la teatru si stam in sala imbracati cu paltonu sau haina de blana pe noi,fara sa o lasam la garderoba,(ca nu ne vede lumea) si mergem la cumparaturi  imbracati ca la nunta- in ambele
situatii,vorbim la telefon sau ne suna telefonu la disperare!... pentru ca inca nu am descoperit profilul silentios sau doar vibratiile in setarile lui.Asteptam sa ne salute cunoscuti, noi îi salutam doar cand avem nevoie de o favoare din partea lor. "Stand in mulţime,ne-mpaunam semeţ. Dar langa cel puternic,ingenunchem slugarnic.... Parasim învinsul şi trecem cu-nvingatorul si-i vindem fara sfiala pe amandoi la fel"-citat din Anti-Dacă a lui Kostas Varnalis ...(n-am putut sa ma abţin). In fine! Lista ar putea continua mult si bine. Ar trebui sa precizez ca nici eu nu sunt mai prejos. E adevarat ca nu claxonez si nu parchez la juma de metru de bordura sau pe locurile celor cu handicap.Nu sunt moftangiu.  

 Sunt huligan.       

 Ce face un huligan?...   

 Un huligan nu iti face semne cu farurile,cu claxonul sau cu degetul. El se da jos din masina si pana sa apuci sa demarezi,iti deschide portiera si iti carabaneste cativa pumni,pentru orice motiv. Dar despre subspecia asta, cu
alta ocazie.                    

O posibila idila de-o vara...sau... nu stiu!

       ...toata actiunea se petrece pe malul lacului din orasul meu, in zona hangarelor de canotaj. Aici e locul unde de cateva luni bune in timp ce-mi gonesc bicicleta intalnesc sapte persoane pe o portiune de cca 1km pe pista de alergat si de biciclisti. La ora 6 dimineata nu alearga multa lume. Sunt doar cei sapte: trei femei si patru barbati. De atata intalnire ii cunosc deja si cred ca si eu le sunt cunoscut. In fine, sa lasam cinci persoane si sa ramanem cu doua, personajele mele.
     Prima pe care am remarcat-o e femeia. Nu alearga. E cam in varsta, frumoasa si merge grabit, intr-un fel de cadenta soldateasca flexandu-si in timpul mersului degetele mainilor. Alearga sau merge in sens invers acelor de ceasornic si astfel o intalnesc din contra-sens. Al doilea personaj e barbat. Nici el nu alearga si se deplaseaza in sensul acelor de ceasornic. In fiecare dimineata ma intalneam cu aceasta femeie ocolindu-ne reciproc. Dupa un minut de pedalat il ajungeam si pe barbat. Nu stiu de ce, am presimtit sau am anticipat ca cei doi se vor cupla. Nu stiu. Poate ca era o dorinta ascunsa de a mea si o proiectam deasupra lor...habar n-am. Cert e ca intr-o dimineata nu am intalnit femeia respectiva in locul unde o intalneam. Imi amintesc ca mi-am zis: ori e bolnava, ori sta de vorba cu el. Aruncand-mi privirea mult inainte i-am zarit deja stand de vorba. Am zambit. M-am simtit bine, de parca era meritul meu, de parca eu le facusem 'lipeala'. Cred ca ma simteam un fel de Cupidon. Nu au vorbit mult si pana sa ajung in dreptul lor s-au salutat si despartit. De abia asteptam urmatoarea dimineata sa trec si sa ii intalnesc...sa fiu spectator fara bilet la un act al vietii. Bineinteles, i-am intalnit multe dimineti stand de vorba. Vorbeau din ce in ce mai mult. Imi pareau niste pusti de 16 ani. Le zambeam. Pedalam spre ei cu un ranjet pe fata stiind ca le par ridicol, asa zambaret de dimineata. Nu-mi puteam sterge sau ascunde zambetul. Acum cand scriu  realizez ca deobicei indrogostitii nu vad nimic in jur si e posibil ca nici ei sa nu ma fi vazut.

      Trecusera zile si asteptam, imi doream, sa ii vad impreuna, plimbandu-se sau alergand. A sosit si dimineata in care i-am intalnit mergand impreuna. Ii priveam de departe cum vorbeau, cum gesticulau si cum se priveau atenti. Ii priveam zambind si visand. Stiti cum au indragostitii privirea si cum viseaza si visand se cred nemuritori... Cred ca ii invidiam. Nu era invidia aia inciudata, rea. Ii invidiam altfel...
Cu nostalgie cred.
 Nu stiu ce relatie au avut, daca s-or fi intalnit si in alte circumstante, daca au petrecut zile sau seri sau nopti impreuna. Dar i-am vazut petrecand dimineti timp de o luna, poate doua. Apoi intr-o dimineata nu am mai intalnit pe nici unul. Nici a doua zi si nici in zilele ce au urmat. Aproape-i uitasem. Si intr-o dimineata recenta am dat nas in nas cu femeia, singura. Pe urma, la cateva zile, a aparut si el. Orbiteaza iar in jurul lacului singuri, solitari, intalnindu-se aproape simultan cu mine intr-un punct. Ii privesc...
 Incerc sa inteleg si sa descopar ce anume nu a mers. Ii vad tristi.

         Intr-o alta dimineata i-am gasit opriti, vorbind. Cum amandoi erau cu spatele la mine, i-am atentionat cu clopotelul bicicletei. Au tresarit amandoi si el a inconjurat-o cu bratele intr-un gest potector. Am simtit un contact prea strans pentru acea situatie. Cred ca el isi dorea o atingere si eu am fost motivul. Cred ca m-am vazut pe mine in el. Si eu cand imi doream o atingere, gaseam sau inventam astfel de motive.Ha,ha!...
     Cred ca am zarit si la ea ceva, fiindca s-a lasat imbratisata si pentru o clipa s-a muiat in bratele lui. Le-am zambit. Complice cred ca le-am zambit. Am sperat ca trecerea mea pe langa ei sa produca scanteia care sa-i reaprinda.
      Ajuns langa moara de vant, cea fara noroc, am oprit si i-am cautat cu privirea sperand sa ii vad tot acolo sau mergand impreuna. I-am descoperit despartiti, solitari. Fiecare in drumul lui.

     Analizandu-i acum, imi pare ca viata asta-i o calatorie cu trenul sau autobuzul. Ai un drum de strabatut si cateodata iti mai petreci vremea timp de o statie sau doua cu un alt drumet ca si tine. Uneori, drumetul iti place si ti-e drag sau simti ca te potrivesti sau te-ai potrivi cu el. Dar soseste statia unde unde nul din doi  trebuie sa coboare. Nu poti sa cobori cu el. El nu poate sa calatoreasca cu tine mai departe. Statia e o rascruce si de la ea fiecare are alt drum.

 Drumul lui.