"Coltul de poezie" Diamante în fântâna timpului de Maitreyi Devi

Stau singură şi citesc.
De dragoste,poezii.
Şi nu-mi mai amintesc cum suna ea,
dragostea,în viaţa de zi cu zi.

Luna de argint cu topitele-i unde
nu mai pătrunde în grădina de iarnă,
Fiorul nu se mai întoarnă;
în trup şi-n suflet nu mai ţin minte
cum şerpuia; şi cum era
să iubeşti pe cineva.

Dar nici magnetul nevăzut
eu nu-l mai simt şi nu mai ştiu cum covasea
ambrozia din ocean de tinereţe şi zei
alintul extragănd din putinei.

Şi nu mai ştiu nici gustul de paradis
unde nectarul luminează prin pahar
şi ca un far sclipeste în ocean
pentru bărbaţii ce dispar în noapte
pe cer bătrân când stelele răsar.

Sunt încurcată în navodul
cu noduri negre,plasa cea murdară
plasă încălcîndu-se în jurul meu hapsan,
o plasă primind tot ce-şi doreşte
şi sfârşiind cu strânsa-i sfoara
dorinţele ce mi le strâng la sân.
......
Fragment de poezie dedicată lui Mircea Eliade de către Maitreyi pe când avea 33 de ani în decembrie 1947 

"Coltul de poezie" Mie

O mie,
O mie de zile de când te cunosc.
O mie de zile de când te aştept.
O mie de  vise şi de coşmaruri.
O mie de nopti de furtună trecute.
O mie de certuri din motive mărunte.
O mie de pagini ţi-am scris
O mie de întâlniri prin vis.
O mie de lucruri şi locuri care mi te înapoiază mereu.
O mie de melodii care mă fac să fiu altfel.
O mie de gânduri la crimă şi la suicid
O mie de întrebări,daca am înnebunit.
O mie de cantece si de poezii scrise parca pentru tine
O mie de  stări melancolice.
O mie de motive să te urăsc şi toate
Celelalte o mie de motive şi lucruri
Ce-mi sunt neimportante,
Banale şi neînsemnate.
O mie de lucruri ce fără tine n-au niciun rost
O mie de lucruri ce fără tine sunt jumătăti.

Şi peste toate astea,
O mie de ore asurzitoare
De linişte orgolioasa
Din partea Ta.

Şi a mea.
                               mine

Coltul de poezie Îndrăgostit.

Da,mi-e dor de tine. 
Îmi alunec singur din palmă,nesimţit, 
 Şi nu sper să pot cumva reţine
Tot ce de la tine parcă-mi vine
Grav şi negreşit şi neclintit.
 Odinioară,nu simteam că saltă
Nici un strigat să-mi trădeze dorul.
Dormeam liniştit ca o piatră
Peste care murmură izvorul.
Dară azi ceva m-a dezghiocat
De-acel timp necunoscut,întunecat
Şi în pragul marii primăveri.
A luat sărmana-mi viaţă caldă
Si-a întins-o uneia în palmă
Care nu ştie ce eram ieri.

        -Rainer Maria Rilke