Translate

marți, 17 decembrie 2013

Despre credinta

Ştii ce cred Dumnezeule?
Cred că nu exişti.
Eşti un mit.
Cum e şi Moş Crăciun. Totuşi dacă existaţi... Moş crăciun e mai bun decât tine.
 Dacă i te rogi sau dacă îi scrii sau dacă îi ceri ceva,îţi dă. Chiar dacă nu-ţi dă exact maşinuţa cerută,îţi aduce alta...e bătrân şi le mai încurcă....
Dar tu...
Suntem atât de mici şi neinsemnati şi tu ne....

Nici nu meriţi să-ţi scriu,am impresia că cele mai sugestive cuvinte pe care pot să ţi le spun,ţi le spun când tac. În gand.
Nu înţeleg de ce îmi iei în fiecare an câte un prieten. Nu înţeleg. Sunt prea tânăr poate să înţeleg iar prietenii pe care mi-i iei sunt şi ei tineri. 
Dacă incerci să mă faci să plang,nu merge.N-are rost sa mai incerci bulangiule!

marți, 10 decembrie 2013

Despre decembrie

În decembrie se întâmplă lucruri ciudate. Nu îmi place luna asta. Dar nici nu o urăsc. De urât,urăsc luna februarie. În dobrogea,februarie e cea mai friguroasă lună. Nu-mi place iarna,trebuie să recunosc. Nu e de vină frigul sau vântul sau  faptul că 'zmeul iernii,colţ de gheaţă,fornăie prin ger pe-afară, zgâlţâind copacii-n codru şi zbierând prin sat'. Cum e în poezia poetului român de etnie maghiară care nu s-a ostenit să scrie şi în română. Afirm asta ptr că de 20 de ani caut o carte de poezii în română şi n- am găsit. (ptr curioşi: poezia e pe blogul Bogdanei.răspunsuri fără întrebări. Dar destul cu reclama mascată! Să trecem la treabă! ( cum spunea vestitul nostru consatean Tudorica).
În decembrie  şi iarna...mă simt ciudat. Şi nu e de vină frigul sau gerul asta şi întreg peisajul asta gri,lipsit de zăpadă. Că-n dobrogea zăpada e rară. Mă disperă nopţile lungi. Pleci noaptea de acasă şi te întorci noaptea.Lipsa altor activităţi în care să oboseşti.Incapacitatea mea de a înţelege rostul orei de iarnă,trecerea de la ora de vară la cea de iarnă.
Uite ruşii au renuntat să mai treacă la ora de iarnă. Vine seara şi simt o apăsare, o strângere de inimă, un sentiment de irosire.De atât de mult timp irosit.Am plecat de la bloc la casa.De la scara şi faţa blocului la curte.Mi-am făcut şi sobă cum avea bunicul meu iubit. Iarna e altfel lângă sobă, cu aromele şi mirosul lemnului ce arde,cu fumul.Cu carafa de vin rosu,rubiniu,cu care am crescut.Încă îmi amintesc feliile mari de pâine rotundă din făină intermediară muiate în vin şi presărate cu zahar şi cu miez de nucă copt în cuptorul plitei.Uite acum realizez că nu le-am dat niciodată copiilor mei... Ha,ha!  Nici nu cred că ar gusta! M-ar privi miraţi şi probabil că dacă ar afla cei de la protecţia copilului,m-as pricopsi şi cu o anchetă.
În fine!
Chiar dacă iarna la casă lângă sobă e altfel decât la bloc,nu pot scăpa de sentimentul acela de apăsare,de irosire.Nu am timp.Sunt prea grăbit cred şi nu am atât de mult timp de irosit,de pierdut,de aşteptat vara. Până la urmă.... Cred că sunt un pierde iarnă ce aşteaptă nerăbdător vara,pentru a o pierde şi pe ea....
Vara, câteodată, îmi vine să las baltă lucrul sau orice altă activitate  şi să dansez. Să dansez aşa...fără muzică. Cum sunt romanţele lui Minulescu,fără muzică. Să dansez pe acordurile unei muzici auzite numai de mine, ce răsună undeva înăuntrul meu,pe ritmul meu sau al inimii mele,nu ştiu. Să dansez pe muzica mea interioară. Ai încercat vreodată? Ai simţit asta vreodată? Îţi întinzi bratele în lateral şi planezi imaginar prin aer,sau poţi foarte bine sa-ti ţii mâinile în buzunare. Important e să simţi muzica, şi să-ti simţi trupul dansand, chiar dacă la suprafaţă faci mişcări aproape insesizabile şi unui privitor i-ai părea beat sau nebun. Şi atât. Îţi faci damblaua şi revii la treabă. Pun pariu că ai simţit. Dar n-ai avut curaj sa-ti urmezi impulsul.
În alte zile de vară îmi vine să fug.
Cred că până la urmă...iarna nu e mai ciudată decât vara. Se întâmplă la fel de multe lucruri ciudate şi iarna şi vara. Doar că iarna nu poţi merge cu iubita la pădure. Şi câteodată iarna,în decembrie... se mai întâmplă câte o revoluţie sau câte o lovitură de stat. Câteodată.

joi, 5 decembrie 2013

Despre scoala

Vreau să scriu despre şcoală de multă vreme. Am multe de scris dar neştiind cum şi de unde să încep,tot ocolesc subiectul. Acum să nu crezi cititorule că aş şti în acest moment când scriu. Habar n-am! Dar o iau pe bajbaite. Cu ce naiba să încep?... Păi ar fi logic să încep cu prima zi de şcoală. Nu prima,prima zi de şcoală. Ci prima zi a noului an şcolar. Am doi copii. Ne gătim bine , ne urcăm în maşină, ne enervam bine prin trafic prin oraş. Străzile sunt pline de maşini grăbite, de demaraje,de claxoane. Parcarile la fel. Ajuns la şcoală, (nu contează unde studiază copilul, toate sunt la fel), faci câteva ocoluri până găseşti unde să laşi masina şi intri în curtea şcoli. Altă înghesuială. Copii,adolescenţi,cucoane... pe scenă o gaşcă de profesori stau în picioare. În mijlocul lor un tip îmbrăcat în negru vorbeşte,sonorizarea e proastă şi puţin sub vacarmul adunării. E distanţă cam mare şi oricât mi-as regla zoomul nu-mi dau seama cine e tipul. Pare un ninja negru...pare batman... ar putea foarte bine să fie şi un preot creştin ortodox, naiba ştie! În fine intram în clasa, se strâng bani. Hârtie, ustensile de scris, etcetera,ştiţi povestea. Fug la cealaltă şcoală,la celălat copil. Iar multimea de oameni cu flori în mâna,iar scena cu profesori, batman a zburat pesemne, că e şi aici pe scenă vorbind.Intram în clasa. Aici e grădiniţă.Imi zboară instantaneu 200 de lei din buzunar,când se deschide uşa clasei şi tipul în negru de pe scenă ne stropeste pe toţi cu aghiazmă,uitând pesemne să ne ceară bani. Asta e prima zi de şcoală a unui părinte. Până la urmă care e rolul şcolii? De ce ne învaţă atâtea lucruri nefolositoare? Până acum câteva zile credeam că e doar părerea mea. Dar am mers recent la o doamna să îi repar ceva, lucram eu cocoţat pe un scaun şi îi spun: Doamna, v-am pus aici nişte conectori,pentru că soţul dumneavoastră a inădit cablurile de cupru cu cele de aluminiu, şi la trecerea curentului se formează o reacţie..... Şi brusc doamna mă  întrerupe şi continuă: - şi unul din ele se topeşte...nu mai ştiu care! Îmi amintesc că am învăţat la chimie,nici nu mai ştiu când, la liceu sau la facultate,dar Doamne!..câte formule şi câte prostii ne mai puneau să învăţăm,ne umpleau capul...
Am rămas încremenit. Nu mă asteptam că doamna între două vârste să ştie de reacţia în cauză şi nici nu părea absolventă de facultate,o cunosteam de 10 minute şi devenisem curios. Voiam să ştiu ce profesie are dar mai ales voiam să ştiu de ce credea că scoala îi umpluse capul cu notiuni nefolositoare.
Pentru că la concluzia asta ajunsesem şi eu cu câţiva ani în urmă,dar am considerat că e ceva individual şi că eu oi avea vre-un circuit defect pe undeva
Şi o întreb: ce profesie aveţi?
Ea: sunt medic.
Eu: şi chiar nu va folosit la nimic chimia învăţata în şcoală?!
Ea: absolut!
Şi face o pauză...exact cât să cred că i-a folosit şi că am înţeles greşit adineaori. Şi apoi continuă: deloc.absolut deloc. 
Altă întâmplare.
Când primul meu copil era la grădiniţă, ne dispera cu dorinţa lui de a invata. Voia să ştie să citească, să scrie. Mereu întreba cum se scrie aia,cum se scrie cealaltă,voia să citească cărţi. Tot timpul se juca cu ceva de scris,prefera să scrie sau să coloreze în locul jocului cu jucării. Mă suparam şi încercam să îi explic să lase scrisul şi să se joace,pentru că o să vină şi vremea scrisului când o merge la şcoală. Până la urmă m-am resemnat crezând că copilul e aşa,cu înclinaţii şi aptitudini către studiu şi nu către joacă.

Dar a crescut şi la şcoală după câţiva ani, i-a dispărut dorinţa aceea de cunoaştere.Undeva,cumva metodele de predare sau scoala sau profesorii sau naiba ştie ce,le inhibă copiilor dorinţa aceea de învăţare.E părerea mea şi poate e greşită. Dar atunci când copilul era mic, nu aveam experienţă şi comparam acţiunele lui cu ce îmi aminteam despre copilăria mea şi a fraţilor mei. Dar acum am un alt copil care merge la grădiniţă şi care în loc să se joace cu masinile sau să se bată cu sora lui,vrea să citească să scrie.Istoria se repeta. Peste 5-6 ani voi putea să văd dacă şi copilul cel mic se va comporta la fel sau nu şi astfel să-mi verific teoria. Aş vrea să se joace acum, să îşi dorească altceva decât să scrie şi să citească. Aş vrea să nu îl dau la şcoală anul viitor. Îl scol de la 2 ani  foarte dimineaţa la 5;45, pentru că în românia majoritatea locurilor de muncă încep cu noaptea în cap , la grădiniţă lucrează pe fel de fel de caiete speciale,învaţă socoteli,cifre. Nu se mai joacă cum ne jucam noi, 'Ursul doarme şi visează' sau alte jocuri. Acum fac matematică şi limbi străine. Au mai inventat şi clasa 0. Au trecut din nou la începerea şcolii la 6 ani. Nimeni nu comentează nimic.Nimeni nu protestează. Ne fură copilăria copiilor noştri şi noi îi lăsam. Sau poate că noi le-o furăm! Nu ştiu! Dar eu asta simt. Le fur copilăria copiilor mei.