Despre Inconştienţi

Sunt inconştient uneori. Am momente când fac lucruri inconştiente, nebuneşti, prosteşti. Nu ştiu cauza, poate le fac din prostie, poate din sete de adrenalină. În fine!...
Acum ceva timp în urmă,,când aveam permisul de conducere suspendat, îmi zic: Ia să fac eu o plimbare! Îmi voi scoate plăcută de înmatriculare şi mă voi plimbă fără ea! Iar afurisiţii de la circulaţie... N-au decât să mă fugărească şi să mă prindă! Şi aşa îşi câştigă banii prea uşor în ţara asta. Azi de se vor întâlni cu mine, vor muncii pentru bani şi nu îi vor castiga!
Planul fiind făcut, mă pun să mă îmbrac, când îmi vine altă idee. Fără număr de înmatriculare voi fi strident pe şosea, mă vor agăţa imediat. Decid să montez un alt număr, unul vechi şi expirat.
Plec. Mă plimb câteva ore şi la întoarcere, obosit, flămând, după mai bine de de o sută de km parcurşi, îmi zic: ar fi culmea ca exact la întoarcere când mai am 20 de km până acasă, să mă prindă miliţia. Să mă înec, ca ţiganul la mal.- Vorba proverbului.   Ajung la marginea unei localităţi, unde mai mereu stă un filtru de poliţie,şi mă gândesc să stau şi să astept o maşină şi să mă 'lipesc' de ea şi astfel să trec de poliţie.
Stau câteva clipe când văd un turism, o Skoda. Cuplez în viteză şi accelerez. Treapta întâi, treapta a doua, treapta a treia, urc motorul în 5000 de rotaţii pe minut, am trecut de mult de limita de viteză legală...
Schimb în treapta a patra. Mă uit la numărul maşinii. CDR, înăuntru la volan o măicuţă! Accelerez în încercarea de a sta lipit de maşină şi îmi zic în gând indignat: Cu cât p*#/@ mea merge asta?!... Ori m-a confundat cu un Drac şi fuge de mine, ori se grăbeşte să îl dea jos de pe cruce pe Iisus! Mă uit la vitezometru, am 90 de km/h. Deja am ajuns în sat, lume la poartă la poveşti. Copii care se joacă în stradă sau pe marginea străzii, alţi copii se plimbă cu rolele şi bicicletele pe asfalt... Deja mă ia frica! Aş putea trăi cu un miliţian doi pe conştiinţă, dar nu şi cu un copil. Trag o înjurătură lungă măicuţei, şi închid acceleraţia. Reduc viteza motocicletei. Prefer să mă prindă poliţia şi să îmi facă dosar penal decât să-mi sară vre-un copil în faţă şi să nu îl pot evita. Până la urmă....am tranzitat satul fără incidente şi am ajuns acasă fără niciun incident, dar mi-a rămas întrebarea:  De ce o faţă bisericească înaltă, care ar trebui să fie un model şi un exemplu de cinste şi modestie şi de încă o sută de caracteristici care nu îmi vin acum în minte, poate conduce cu aşa viteză prin localitate?
Eu barem, sunt necredincios, nu mi-e frică de Domnul. Nu am pretenţii de la mine, dar stareţa aia?
Încălca legea. Şi o încălca tare. Până la urmă.... cred că nu-i nicio diferenţă între a conduce cu 40 de km pe ora,peste limita legală sau să conduci în stare de ebrietate.
Îmi mai rămâne o întrebare în minte. Ce naiba ar fi spus  Cristian Radu Tănase la ştirile de la ora 5, dacă făceam eu un accident şi dacă făcea blajina măicuţă un accident rutier. Sigur eu eram un vitezoman inconstient,un criminal! Iar ea o întâmplare nefericită şi părinţii copilului nişte oameni inconştienţi care şi-au lăsat copilul nesupravegheat în faţa porţii.   Şi pană la urmă...cine naiba ar opri o şefă de mânastire sa îi ceara socoteala?!... Cred că ăstora si celor din guvern si parlament nici nu ar trebui să li se dea permise de conducere, oricum nu îi întreabă nimeni nimic!  Ar trebui să li se dea niste adeverinte cu care au dreptul sa conducă orice,oricum,oricând si care să îi disculpe de orice vină.  Ai avut ghinionul să dea peste tine si să-ţi rupă ceva sau să te omoare...esti vinovat! Trebuia să fii atent şi să nu îi murdăreşti domnului bara sau capota maşinii cu sângele tău de nesimţit.

colţul de poezie: Hai

Hai sa ne suim în automobil
si sa plecam cât mai departe,
cât mai departe chiar si de departe.
Câte o raza piezisa de soare
va ricosa din când în când în parbriz
corectând drumul masinii
în timp ce noi ne vom privi unul pe altul
la nesfârsit.

Sau, mai bine, fii prozaica si dezamageste-ma
ca sa ma vindec de elanul nefiresc.
Mi-e teama de ceea ce se petrece în sufletul meu,
seamana cu pierderea cunostintei
când te lovesti cu tâmpla
de marmura.
Si totusi, totusi, nu ma dezamagi!
mai bine, hai sa-ti rasfiri parul pe perna,
sa închizi ochii
si sa tii gura întredeschisa
ca sa ma droghez
cu respiratia ta.

Hai sa murim împreuna.
O sârma de cupru subtire
sa o-nfasuram întâi pe inelarul meu
apoi pe inelarul tau
iar capatul liber sa-l legam la o priza.
... Întâi pe inelarul meu
si abia apoi pe al tau
pentru ca electricitatea sa ajunga la tine
îmblânzita.

                                                                   fragment de poezie, de Alex Stefanescu

ce inseamna dac?

Acum câteva zile,băiatul meu în vârstă de 6 ani,îmi vede în sertarul cu efecte moto,plăcuţa de înmatriculare. Şi îmi spune: tata, eu ştiu ce număr ai tu la motocicletă. Puştiul e vorbitor veritabil de Limbă Română. Are un talent nativ şi cred că e şi meritul Doamnei Educatoare,pentru că vorbeşte corect şi mereu o corectează pe sora lui cu 8 ani mai mare. 'Aceea' nu 'aia' , 'ambulanţă' şi nu 'salvare', 'miliţie' şi nu 'poliţie', 'voiam' şi nu 'vroiam' şi lista e lungă. În fine!... Când am auzit că susţine că-mi ştie numărul deşi nu merge la şcoală, m-am prefăcut interesat şi l-am întrebat,ce număr am.
'Dac' îmi răspunde el tare şi până să apuc să zic ceva, îl pronunţă pe litere şi apoi încă odată legat: dac. Surprins, îl laud şi apoi îl întreb dacă ştie ce înseamnă 'dac'. Fiind vorbitor de Limba Română,pustiul, deja mă aşteptam să înceapă cu toate triburile de daci,traci,geţi şi alte neamuri... Dar puştiul mă priveşte cu o privire...jumătate dezamăgire că nu ştiu şi îl întreb, şi jumătate cu mândrie sau nu ştiu ce era.... Şi îmi spune: desigur că ştiu! Dac înseamnă: raţă.
Şi tocmai voiam să te întreb , de ce ai pus numărul: raţă?!...
-Ce?!...îl întreb eu,mirat. Ce raţă măi?! Şi exact când îmi văd fata că pufneşte în râs, îmi pică fisa! Tipul ştie ce înseamnă 'dac' în engleză,dar nu ştie ce înseamnă în română. Am râs tare şi eu şi sora lui,spre nedumerirea pustiului care era convins că ştie. I-am explicat treaba cu strămoşii noştri, i-am arătat traconul-steagul Dacic,i-am zis că suntem daci,l-am avertizat că la şcoală o să înveţe prostii cum că am fi urmaşii Romei şi i-am promis să  îl duc să vadă un templu dacic sau mai vechi în pădure la Niculiţel.

despre Ion Minulescu

Când am văzut în vara aceasta că s-a dat la examenul de capacitate la Limba Română, Minulescu, m-am bucurat. Mi-am zis că uite,în sfârşit au renuntat la Eminescu. Pe urmă...mi-am amintit că prima dată când am citit o poezie de Ion Minulescu,eram plin clasa a şasea sau a şaptea. Eram la bunica acasă şi prin dulapul bunicii de 50 de ani lucrătoare la CAP şi semianalfabeta existau şi vre-o 20 de cărţi. Câteva cărţi de Jules Verne,câteva de poezii şi câteva cărţi ştiinţifice...ceva cu spectrul luminii, cu materie şi plasmă,în fine!... Poate vă întrebaţi ce căutau cărţi în casa unui ţăran?! Ştiu răspunsul pentru că am întrebat-o. Tot răsfoind
cărţile şi văzând multe dintre ele imposibil de citit, am întrebat-o de ce le-a cumpărat. Şi mi-a răspuns bunica. Ori de câte ori ne cumpăra o jucărie sau o carte de Jules Verne,vânzătoarea o obliga să cumpere încă o carte. Orice carte sau orice jucărie bună,venea la pachet cu o carte sau două proaste. O carte cu poezii de Minulescu la magazinul din comună era o carte 'proastă' greu de vândut.
 Am răsfoit cartea încercând să o citesc în fiecare vacanţă.poeziile îmi erau de neînţeles. Totuşi în fiecare an îi venea rândul să o răsfoiesc şi să privesc schiţele desenate printre poezii.volumul bunicii avea şi nişte schite desenate în creion. Poeziile....nu erau proaste. (Citisem destul până în clasa a opta. Citisem cred jumătate de biblioteca din secţia pentru copii. Pe atunci bibliotecarele...erau văzute altfel,erau ca nişte dascăli,mă certau,mă urecheau, mă ascultau să vadă dacă am citit cărţile împrumutate. Veneam prea repede cu ele înapoi şi le deranjam,acum îmi dau seama,că le deranjam din croşetat). Deci cum scriam,poeziile nu erau proaste. Doar că erau,altfel,iesite din tipar,aveau altă rimă, sau nu aveau. Oricum îmi rămâneau de neînţeles. Până când într-o vară pe la 17 -18 ani,când cunoscusem o fată... poeziile lui au devenit de înţeles. De atunci a rămas poetul meu preferat!  Şi darul meu preferat! Când îmi trebuie un cadou,cumpăr o carte cu poezii de Minulescu. Fratele meu,sora mea,prietenii,cu toţii au acasă câte o carte primită de la mine. În fine!... După ce mi-am amintit de experienţa mea cu Minulescu, am realizat că mă bucur prosteşte şi că o astfel de poezie la un examen de clasa a opta şi mai ales pentru ziua de azi când copiii nu au citit nici Amintirele lui Ion Creangă,e un subiect al naibii de greu şi peste nivelul lor.
Şi mă întreb dacă eu cu şapte clase ale mele mi-am dat seama de asta,cum naiba toţi academicienii aia care au făcut subiectele nu si-au dat seama?!...
Şi...
Cred că era bună metoda aia de pe vremea comunistilor,cumpărai o jucărie,erai obligat să cumperi şi o carte,două. Poate ar trebui introdusă din nou. Când cumperi un telefon sau o tableta sau un joc  să ţi se bage pe gât şi o carte.
Şi poate într-o zi când e pană de curent sau e calculatorul stricat,un copil din plictiseală să răsfoiască o carte şi să descopere magia din ea.

Spune-mi

Priveste-ma-n ochi pana uit sa respir
Si minte-ma cu nerusinare.
Priveste-ma flamanda cu foame
Cum priveste un leu o bucata de carne.
Vezi?...
Nu iti cer mult.
Spune-mi ce vreau sa aud,
Doar atat.
Viata-i o nesfarsita minciuna si resemnare
Ce mai conteaza daca minti si tu
Sufletul meu e la tine si in schimb trebuie sa faci ce iti cer.
Si uite,
Fiindca nu am nevoie  de dragoste multa,
Nu-ti cer  sa fii sincera.
...
Priveste-ma-n ochi, sunt poarta sufletului.
Asa ca, intra si aseaza-te,ai locul tau.
Nu-ti trebuie cheie sau programare.
Nu trebuie sa suni sau sa bati
Poarta nu are nici macar clanta.
Trebuie doar sa privesti,sa intri si sa stai muta.
...
Si totusi vad ca nu vii.
Poate ca-ti cer dragoste multa.