Despre libertate

Tot mai des auzi vorbindu se de libertate.Suntem liberi! Sau: Sunt liber sa fac ce vreau. Cateodata chiar si tu spui ca faci ce vrei. Sau auzi pe cineva apropiat care sustine asta cu un aer rebel, ca face doar ce vrea si ca e liber... 
In realitate,lucrurile nu sunt chiar asa. Cine naiba se scoala dimineata pentru ca vrea sa mearga la servici, sau la scoala. Stiu. Te duci la servici pentru ca iti place,chiar iti place ce faci, acolo te simti implinit(a), acolo toata lumea te asculta si iti recunoaste meritele. Te bucuri cand seful tau te felicita pentru felul in care iti faci treaba... Daca te bucuri si te pui pe munca si mai tare, inseamna ca nu stii un vechi proverb romanesc.  
Pe prost sa il lauzi si sa ii dai de treaba! 
Deci! Daca chiar te trezesti dimineata cu bucurie nerabdator sa mergi la servici,(scriu de ceva necunoscut mie, pentru ca nu am avut niciodata asa sentiment sau nerabdare),ma intreb, ce ai face daca nu ai mai fi obligat sa ai servici. Pentru ca in ciuda libertatii tale, esti obligat sa mergi acolo. 
Traim intr o falsa libertate, cineva ne vinde iluzia asta si ne o vinde scump. In realitate, nu suntem liberi deloc. Consilierul tau financiar de la banca in care ti se vireaza salariul tocmai te a sunat sa te anunte ca chiar acum au facut un calcul si iti pot majora fondul de descoperire cu echivalentul a10000 de euro. Waw! Ce tare! Accepti pentru ca e bine sa ai acolo niste bani...  
5000 pe care ii aveai (si pe care  i ai spart deja, jumatate sau toti) si cu inca 10000.... Incepi sa iti propui sa nu intri in ei... Sa ii tii pentru cazuri exceptionale! Curand,cazurile exceptionale incep sa apara, o pereche de pantofi, mobila noua in nu stiu ce camera, concediu... In 8 luni i ai spart si pe astia. In timpul asta, consilierul tau financiar si cu seful sau colegul lui isi bat palma peste monitor si striga DA!!  
Ei chiar au un motiv de bucurie. Un sclav in plus. 
Sa luam alt exemplu de libertate: mergi la piata in cel mai de fite magazin din oras. De ce mergi acolo?  De ce vrei sa mergi acolo? De ce alegi acel magazin? 
Iti doresti sa mergi acolo? 
De ce iti doresti? 
Mmm,nu stii,nu? Pentru ca ti a fost impusa dorinta asta.  

 Da. Cand reclamele iti intrerup filmul de cateva ori pe seara, asta fac. Iti impun anumite dorinte.  De asta alegi din raft anumite produse,anumite marci,etc. Nu pentru ca chiar iti plac sau le doresti ci pentru ca cineva le a marcat in subconstientul tau. Dorinta noastra costa miliarde de lire sau alta valuta. Si pentru asta nu trebuie sa dorim nimic la intamplare. Chiar acum te gandesti sa iti cumperi ceva nou, o masina,un telefon,un tv... Nu ca nu ai avea asa ceva, ai, dar e cam vechi si iti doresti ceva nou. Saptamana viitoare sau poate maine iti vei cumpara acel lucru si vei fi fericit. Fericirea o sa dureze o zi. A doua zi vei vedea o noua reclama cu acelasi produs mai nou. Deja noul tau tv sau telefon e vechi.  
Alt exemplu. 
Ti ai cumparat de curand un autoturism? Ai ales exact culoarea care ti o doreai? Nu cred. In paleta de culori nu era roz sau turcoaz sau exact culoarea ta preferata. In fond, de ce exista o paleta de culori?! Faci rate pe mai multi ani decat poate  blestemata de masina sa functioneze sau sa nu rugineasca, dai o gramada de bani pe ea si nu poti sa ii alegi culoarea.  
De ce?  
Pentru ca anul trecut, cativa oameni au decis ce culori se vor purta anul acesta.  
Chiar acum, intr un birou de la etajul 28 dintr un bloc din Paris, 8 oameni imbracati in costume de 5000 de euro decid ce culori se vor purta anul viitor...  Pentru ca e criza vor alege nuante de albastru care inspira speranta si incredere.Bla,bla...  Tot in clipa asta, in Bucuresti, alti 8 oameni imbracati altfel dar cu lanturi  si inele de 5000de euro pe ei,decid  pretul la rosii si castraveti. Si tot asa.  
Iar tu... Tu vei fi liber sa renunti la rozul tau si sa alegi o culoare din cele 9 alese de ei. 
Dorinta ta si libertatea ta de alegere costa bani. Si pentru ca nu intereseaza pe nimeni ce anume iti doresti tu, sau ca nu mananci deloc sanatos,  managerii din toata lumea se dau peste cap ca iti vanda si sa le alegi produsele lor.                               

Si cand te gandesti ca comunistii au fost indepartati tocmai ca sa fim liberi!

O posibila idila de-o vara...sau... nu stiu!

       ...toata actiunea se petrece pe malul lacului din orasul meu, in zona hangarelor de canotaj. Aici e locul unde de cateva luni bune in timp ce-mi gonesc bicicleta intalnesc sapte persoane pe o portiune de cca 1km pe pista de alergat si de biciclisti. La ora 6 dimineata nu alearga multa lume. Sunt doar cei sapte: trei femei si patru barbati. De atata intalnire ii cunosc deja si cred ca si eu le sunt cunoscut. In fine, sa lasam cinci persoane si sa ramanem cu doua, personajele mele.
     Prima pe care am remarcat-o e femeia. Nu alearga. E cam in varsta, frumoasa si merge grabit, intr-un fel de cadenta soldateasca flexandu-si in timpul mersului degetele mainilor. Alearga sau merge in sens invers acelor de ceasornic si astfel o intalnesc din contra-sens. Al doilea personaj e barbat. Nici el nu alearga si se deplaseaza in sensul acelor de ceasornic. In fiecare dimineata ma intalneam cu aceasta femeie ocolindu-ne reciproc. Dupa un minut de pedalat il ajungeam si pe barbat. Nu stiu de ce, am presimtit sau am anticipat ca cei doi se vor cupla. Nu stiu. Poate ca era o dorinta ascunsa de a mea si o proiectam deasupra lor...habar n-am. Cert e ca intr-o dimineata nu am intalnit femeia respectiva in locul unde o intalneam. Imi amintesc ca mi-am zis: ori e bolnava, ori sta de vorba cu el. Aruncand-mi privirea mult inainte i-am zarit deja stand de vorba. Am zambit. M-am simtit bine, de parca era meritul meu, de parca eu le facusem 'lipeala'. Cred ca ma simteam un fel de Cupidon. Nu au vorbit mult si pana sa ajung in dreptul lor s-au salutat si despartit. De abia asteptam urmatoarea dimineata sa trec si sa ii intalnesc...sa fiu spectator fara bilet la un act al vietii. Bineinteles, i-am intalnit multe dimineti stand de vorba. Vorbeau din ce in ce mai mult. Imi pareau niste pusti de 16 ani. Le zambeam. Pedalam spre ei cu un ranjet pe fata stiind ca le par ridicol, asa zambaret de dimineata. Nu-mi puteam sterge sau ascunde zambetul. Acum cand scriu  realizez ca deobicei indrogostitii nu vad nimic in jur si e posibil ca nici ei sa nu ma fi vazut.

      Trecusera zile si asteptam, imi doream, sa ii vad impreuna, plimbandu-se sau alergand. A sosit si dimineata in care i-am intalnit mergand impreuna. Ii priveam de departe cum vorbeau, cum gesticulau si cum se priveau atenti. Ii priveam zambind si visand. Stiti cum au indragostitii privirea si cum viseaza si visand se cred nemuritori... Cred ca ii invidiam. Nu era invidia aia inciudata, rea. Ii invidiam altfel...
Cu nostalgie cred.
 Nu stiu ce relatie au avut, daca s-or fi intalnit si in alte circumstante, daca au petrecut zile sau seri sau nopti impreuna. Dar i-am vazut petrecand dimineti timp de o luna, poate doua. Apoi intr-o dimineata nu am mai intalnit pe nici unul. Nici a doua zi si nici in zilele ce au urmat. Aproape-i uitasem. Si intr-o dimineata recenta am dat nas in nas cu femeia, singura. Pe urma, la cateva zile, a aparut si el. Orbiteaza iar in jurul lacului singuri, solitari, intalnindu-se aproape simultan cu mine intr-un punct. Ii privesc...
 Incerc sa inteleg si sa descopar ce anume nu a mers. Ii vad tristi.

         Intr-o alta dimineata i-am gasit opriti, vorbind. Cum amandoi erau cu spatele la mine, i-am atentionat cu clopotelul bicicletei. Au tresarit amandoi si el a inconjurat-o cu bratele intr-un gest potector. Am simtit un contact prea strans pentru acea situatie. Cred ca el isi dorea o atingere si eu am fost motivul. Cred ca m-am vazut pe mine in el. Si eu cand imi doream o atingere, gaseam sau inventam astfel de motive.Ha,ha!...
     Cred ca am zarit si la ea ceva, fiindca s-a lasat imbratisata si pentru o clipa s-a muiat in bratele lui. Le-am zambit. Complice cred ca le-am zambit. Am sperat ca trecerea mea pe langa ei sa produca scanteia care sa-i reaprinda.
      Ajuns langa moara de vant, cea fara noroc, am oprit si i-am cautat cu privirea sperand sa ii vad tot acolo sau mergand impreuna. I-am descoperit despartiti, solitari. Fiecare in drumul lui.

     Analizandu-i acum, imi pare ca viata asta-i o calatorie cu trenul sau autobuzul. Ai un drum de strabatut si cateodata iti mai petreci vremea timp de o statie sau doua cu un alt drumet ca si tine. Uneori, drumetul iti place si ti-e drag sau simti ca te potrivesti sau te-ai potrivi cu el. Dar soseste statia unde unde nul din doi  trebuie sa coboare. Nu poti sa cobori cu el. El nu poate sa calatoreasca cu tine mai departe. Statia e o rascruce si de la ea fiecare are alt drum.

 Drumul lui.