Despre şoferi si noroc

 Majoritatea dintre noi posedă permis de conducere a autovehiculelor. Şi asta ne face şoferi. Unii sunt şoferi de ocazie, alţii de weekend, alţii şofeaza zilnic,alţii conduc doar la întoarcerea de la o petrecere când partenerul e băut. În fine! Indiferent cât de puţin sau de mult conducem, cu toţii avem o părere proprie foarte bună despre abilităţile şi calitătile noastre de şofer. Toate sondajele din toată lumea arată că fiecare şofer se crede mai bun decât media. Ceea ce e imposibil. Chestia am verificat-o şi eu. Am vorbit cu toţi cunoscuţii mei şi toţi se cred foarte buni şoferi. Sau măcar mai buni decât un şofer mediu. Bine,fiecare argumentează în felul lui. Am un cumnat ' şofer capcană' care a luat permisul din a Ţ încercare,care argumentează că în 15ani nu a avut niciun accident..(nu i-am mai amintit când mi-a fărâmat Dacia,dar e posibil să aibă dreptate. Omul se referă la masinile lui şi la ultimi 15 ani,iar eu cred că i-am împrumutat Dacia cu mai mult de 15 ani în urmă.Ha,ha!) 
Alţii argumentează prin faptul că au luat permisul din prima cu maximul de punctaj. Alţii că au condus zeci de mii  de km.. Aceeaşi părere exagerat de bună o aveam şi şi eu despre mine,până am aflat de sondajele astea şi am început să fiu atent şi să îmi pun întrebări. Dacă nu-s aşa de bun pe cât mă cred? Da,oi şti să merg tare! Sau să virez cu frâna de mână. Oi mai şti bine şi alte manevre de raliu. Dar asta face din mine un şofer mai bun? Am avut câteva accidente mărunte şi câteva grave. Unele au fost provocate de mine,altele nu. Dar oare dacă eram un şofer atât de bun cum mă credeam atunci,nu aş fi putut să îl feresc,nu aş fi putut să degajez şi să evit acrosajul, aşa cum m-au ferit şi pe mine alţii,în alte situaţii? Din experienţa mea cred că palmaresul acesta de 'n-am niciun accident provocat de mine' nu dovedeşte nimic. Poate eşti norocos şi atât.Poate până acum ai dat doar peste şoferi buni şi atenţi,care te-au ferit,când erai sa produci un acident şi nu ai intâlnit unul ca tine. Sau poate conduci atât de prost încât ceilalţi te simt şi îţi anticipează manevrele şi stau atenţi în preajma ta, ferindu-te. 

Despre traficul auto

Cât timp petreci în trafic,blocat în maşină,pe zi?Eu petrec o ora zilnic.E cam mult.O oră pe zi cinci pe săptămână,douăzeci pe luna...si tot aşa...Totuşi sunt norocos,dacă locuiam într-o capitală aş fi stat în trafic 3-4 ore pe zi.În fine!Problema nu e traficul,sau blocajul ci eu,noi oamenii,participanţii la trafic.Mă sperie câteodată cum ne transformă şofatul.Inclusiv eu mă transform.Stau în masina,relaxat,cu centura pusă,în spatele meu îmi stă puştiul,(cel mai sigur loc dintr-o maşină,e locul din spatele şoferului),în dreapta lui stă ursuletul lui şi el cu centura pusă.Stăm de vorbă privindu-ne în oglindă,spătarul scaunului e lăsat pe spate, la player cânta lara fabian,nu paraziţii sau alţi paraziţi.Privesc un bătrân care abia merge pe trotuar,se deplasează totuşi înainte,eu stau. Masinile de pe banda alăturată merg,maşina care era în drept cu mine,nu se mai vede,bătrânul e şi el departe, a trecut probabil de intersecţie.Eu stau.Ai observat că întotdeauna masinile de pe banda alăturată circulă mai repede?E o iluzie optică,cred.Pentru că imediat ce treci pe ea,înintarea se opreşte şi trezeşti bocat,din lac în puţ.În trafic sunt politicos,fac loc altor maşini, le cedez trecerea,deşi am prioritate.Nu claxonez niciodată. Respect pietonii,nu îi văd ca pe nişte fraieri ci ca pe nişte oameni care tocmai şi-au parcat maşina după colţ. Dar doamne fereşte să îmi facă o maşină flashuri şi să mă claxoneze lung. Gata! S-a terminat cu tatăl de familie! Deja mă ia tremuratul. Dacă individul mă mai şi priveşte şi mă înjură în timp ce mă depăşeşte prin lateral şi apuc să citesc pe buzele lui ,mama sau vre-un organ sexual,am luat foc! Iese celălat eu din mine. Îmi îndrept spătarul scaunului cu trei scaturi să mă apropii de volan şi de comenzi,îmi schimb priza mâinilor pe volan, opresc muzica, trec în treapta a doua de viteză,motorul urcă în 4000 de rotaţii urlând,maşina ţâşneşte,gravitaţia mă apasă în scaun,băiatul chiuie în spate,îi place raliul. Şi începe urmărirea,stau lipit de el. Tipul care cu 15 secunde înainte era zmeu şi mă înjura,observă că îl urmăresc.Avem contact vizual prin oglinda lui retrovizoare,aşa că începe să accelereze şi să facă slalom printre benzi şi maşini,accelerează dar merge cu o treaptă de viteză prea mare,văd asta după fumul care îi iese pe eşapament,eu stau lipit de el. Motorul ţipă,nu îl las mai jos de 3500 de rotaţii,nu îl las să iasă din cuplu nicio o zecime de secundă.Pentru asta nu ridic piciorul deloc de pe acceleraţie,la frânare,frânez cu stângul. Ca să te ţii lipit de o maşină de peste 150 de cai putere,trebuie să îţi asumi riscul să-ţi spargi motorul şi mie în clipa asta,nu-mi pasă de motor. Vreau doar să îi sparg botul ăluia. În plus...nu am mai spart motorul maşinii de cca 16 luni,când la o astfel de întrecere mi-a  ieşit o jumătate de bielă prin motor şi a zburat pe şosea,transformând motorul în 110 kg de fier vechi.Tipul continuă să fugă, dar fraierul se uită mai mult la mine prin oglindă decât pe unde fuge şi asta îl încetineşte,eu tot lipit de el, în turaţia în care merg consum un litru de benzină  pe km,dar nu e cazul de economie. Trebuie să stau lipit de el până prinde un semafor pe roşu.Am trecut de locul unde mergem,acum merg dupa el până îl prind sau până rămân fară benzină.  Până acum a prins unul verde şi la al doilea a virat la dreapta. Dar de aici e pierdut. A virat pe str.Babadag. Până în capătul ei sunt 3 semafoare,şi el nu are cum să fie aşa norocos. Nu a fost niciunul atât de norocos. Şi gata! Roşu. 55 de secunde de stop. Desfac centura cobor repede. Trebuie să jung la el înainte să blocheze uşile. Deschid brusc portiera şi îl întreb ce are, dacă si-a cumpărat stradă şi dacă îi este cald cu dinţii în gură. Dacă are copii sau femei în maşină îl bat prieteneşte pe umăr. Dacă e singur şi e rău, îl ţin de vorbă până arată cronometrul 10 secunde rămase de stop, îi trag o bucată în gură şi încă una pe unde nimeresc,în ceafă,în umăr sau în scaun sau în tetieră,de cele mai multe ori nimeresc în tetieră. Îi trântesc portiera,mă urc în maşină şi plec savurând adrenalina.Peste 3 minute...pornesc muzica, îmi las spătarul 3 scaturi pe spate,dau drumul la muzica şi ma intorc spre locul unde mă duceam inainte să mă streseze un zmeu de şosea.

Sfat pentru barbati

Daca vrei sa iesi cu cineva care sa stie sa se poarte cu un barbat,care sa stie sa te faca sa te simti unic si special....
Iesi cu un tip gay,nu cu o femeie.

Despre carduri

A început să mă enerveze utilizarea cardului bancar la plăti. Acum un deceniu şi ceva,când au fost introduse şi la mine în "sat",îmi plăcea să îl foloseasc. Eram mai tânăr şi  mi-a părut bine că am scăpat de purtatul bancnotelor de plastic prin buzunare. Are plasticul asta o dexteritate de a  aluneca în sus în buzunarele pantalonilor,că mereu pierdeam bani. Bine, am şi eu vina mea,pentru că nu suport portofelul. "Poşetă" nu port şi uite aşa eram nevoit să umblu cu buzunarele pline. Chei, brichetă,bani,prezervative, cutit sau briceag,şi alte unelte de supravieţuire...

Între timp am mai crescut, am renuntat la brichetă şi la restul mărunţişurilor,am mai evoluat sau doar am mai simplificat lucrurile.briceagul l-am inlocuit cu un cutit sau lamă multifuncţională,care e cât un card şi pe care la o percheziţie sumară nu mi l-ar găsi niciun miliţian,iar banii i-am inlocuit cu cardul.
A fost bine o vreme, ajungeai la casa de marcat îi dădeai cardul casierei,îl trecea repede prin fanta unui aparat şi gata. Totul dura foarte puţin. Şi la retragerea din ATM operatiunea dura foarte puţin. Era o evoluţie. O treabă bună.... Pe urmă au aplicat legea lui Murphy, aia cu orice lucru simplu şi bun primeşte îmbunătăţiri complicate,care în final,strică acel lucru sau inovaţie. Aşa că au introdus alte scanere şi alte prostii. Ajungi la caserie, dai cardul, îl bagă în acel aparat, astepti câteva secunde, (cam cât ti-ar lua să cotrobăi prin buzunare după portofel sau bani), pe urmă îţi tastezi codul pin, (asta durează exact cât i-ar fi luat casierei să îţi ia banii şi eventual să îţi dea restul)
pe urmă, astepti să se facă tranzacţia, astepti chitanţa,semnezi chitanţa, astepti bonul de casa.(deja erai cu sacoşa în maşină,dacă ai fi plătit cu bani gheaţă). Operatiunea asta care se voia simplă,durează dublu,dacă nu ai norocul să tastezi ceva greşit sau să dea sistemul o eroare ceva.
Chestia devine cu adevărat interesantă,când mai ai în faţa ta cinci persoane care plătesc cu cardul.Pe urmă este ATM-ul, de când au pus cip în card,se mişcă al naibii de încet,îţi creşte barba până procesează operaţiunile,plus că îţi cere parola pentru fiecare operaţiune. Bagi cardul,se gândeşte 15 secunde ,poate mai mult, plăteşti ce ai de plătit, apoi selectezi să retragi nişte bani...iar îţi cere parola ...si tot aşa. Totul e făcut în beneficiul consumatorului,adică al meu. Mă protejaza de un eventual furt. Dar ce plm să-mi fure?!... Am soldul mai mic decât suma cifrelor din parolă... Între timp,imi fură ei timpul liber,pe care îl pierd când le utilizez serviciile pe care tot eu le plătesc. Evrei!
Acum au inventat şi cardul de fidelitate. Orice magazin,butic sau drogherie îţi oferă un card de fidelitate.
Şi uite aşa te pricopseşti cu portmoneul burduşit. Merg să iau nişte medicamente...
Aveţi card de fidelitate?
Merg să iau nişte benzină....
Aveţi card de fidelitate?...
Asta vară m-am lăsat păcălit cu un card la o benzinărie,pe motiv că mi se adună bani pe el.
După o vară  întreagă  şi o toamnă la fel de întreaga întreb o gagică de la casa în timp ce aşteptam să se efectueze plata cu cardul,câti bani am adunat pe card. Aveam vre-o 12 lei şi ceva...
M-a pufnit râsul! Nici nu ştiu ce aşteptam,dar m-am simţit păcălit. Până la urmă, cred că asta au urmărit şi cei care au inventat fidelitatea asta. Făcând un calcul în minte, am constatat că am cheltuit mai mult de 12 lei pe benzină doar ca să mă abat din drum şi să cumpăr de la ei. Am râs şi i-am făcut cadou casierei cardul.

Despre credinta

Ştii ce cred Dumnezeule?
Cred că nu exişti.
Eşti un mit.
Cum e şi Moş Crăciun. Totuşi dacă existaţi... Moş crăciun e mai bun decât tine.

 Dacă i te rogi sau dacă îi scrii sau dacă îi ceri ceva,îţi dă. Chiar dacă nu-ţi dă exact maşinuţa cerută,îţi aduce alta...e bătrân şi le mai încurcă....
Dar tu...
Suntem atât de mici şi neinsemnati şi tu ne....

Nici nu meriţi să-ţi scriu,am impresia că cele mai sugestive cuvinte pe care pot să ţi le spun,ţi le spun când tac. În gand.
Nu înţeleg de ce îmi iei în fiecare an câte un prieten. Nu înţeleg. Sunt prea tânăr poate să înţeleg iar prietenii pe care mi-i iei sunt şi ei tineri. 

Dacă incerci să mă faci să plang,nu merge.N-are rost sa mai incerci bulangiule!

Despre decembrie

În decembrie se întâmplă lucruri ciudate. Nu îmi place luna asta. Dar nici nu o urăsc. De urât,urăsc luna februarie. În dobrogea,februarie e cea mai friguroasă lună. Nu-mi place iarna,trebuie să recunosc. Nu e de vină frigul sau vântul sau  faptul că 'zmeul iernii,colţ de gheaţă,fornăie prin ger pe-afară, zgâlţâind copacii-n codru şi zbierând prin sat'. Cum e în poezia poetului român de etnie maghiară care nu s-a ostenit să scrie şi în română. Afirm asta ptr că de 20 de ani caut o carte de poezii în română şi n- am găsit. (ptr curioşi: poezia e pe blogul Bogdanei.răspunsuri fără întrebări. Dar destul cu reclama mascată! Să trecem la treabă! ( cum spunea vestitul nostru consatean Tudorica).
În decembrie  şi iarna...mă simt ciudat. Şi nu e de vină frigul sau gerul asta şi întreg peisajul asta gri,lipsit de zăpadă. Că-n dobrogea zăpada e rară. Mă disperă nopţile lungi. Pleci noaptea de acasă şi te întorci noaptea.Lipsa altor activităţi în care să oboseşti.Incapacitatea mea de a înţelege rostul orei de iarnă,trecerea de la ora de vară la cea de iarnă.
Uite ruşii au renuntat să mai treacă la ora de iarnă. Vine seara şi simt o apăsare, o strângere de inimă, un sentiment de irosire.De atât de mult timp irosit.Am plecat de la bloc la casa.De la scara şi faţa blocului la curte.Mi-am făcut şi sobă cum avea bunicul meu iubit. Iarna e altfel lângă sobă, cu aromele şi mirosul lemnului ce arde,cu fumul.Cu carafa de vin rosu,rubiniu,cu care am crescut.Încă îmi amintesc feliile mari de pâine rotundă din făină intermediară muiate în vin şi presărate cu zahar şi cu miez de nucă copt în cuptorul plitei.Uite acum realizez că nu le-am dat niciodată copiilor mei... Ha,ha!  Nici nu cred că ar gusta! M-ar privi miraţi şi probabil că dacă ar afla cei de la protecţia copilului,m-as pricopsi şi cu o anchetă.
În fine!
Chiar dacă iarna la casă lângă sobă e altfel decât la bloc,nu pot scăpa de sentimentul acela de apăsare,de irosire.Nu am timp.Sunt prea grăbit cred şi nu am atât de mult timp de irosit,de pierdut,de aşteptat vara. Până la urmă.... Cred că sunt un pierde iarnă ce aşteaptă nerăbdător vara,pentru a o pierde şi pe ea....
Vara, câteodată, îmi vine să las baltă lucrul sau orice altă activitate  şi să dansez. Să dansez aşa...fără muzică. Cum sunt romanţele lui Minulescu,fără muzică. Să dansez pe acordurile unei muzici auzite numai de mine, ce răsună undeva înăuntrul meu,pe ritmul meu sau al inimii mele,nu ştiu. Să dansez pe muzica mea interioară. Ai încercat vreodată? Ai simţit asta vreodată? Îţi întinzi bratele în lateral şi planezi imaginar prin aer,sau poţi foarte bine sa-ti ţii mâinile în buzunare. Important e să simţi muzica, şi să-ti simţi trupul dansand, chiar dacă la suprafaţă faci mişcări aproape insesizabile şi unui privitor i-ai părea beat sau nebun. Şi atât. Îţi faci damblaua şi revii la treabă. Pun pariu că ai simţit. Dar n-ai avut curaj sa-ti urmezi impulsul.
În alte zile de vară îmi vine să fug.
Cred că până la urmă...iarna nu e mai ciudată decât vara. Se întâmplă la fel de multe lucruri ciudate şi iarna şi vara. Doar că iarna nu poţi merge cu iubita la pădure. Şi câteodată iarna,în decembrie... se mai întâmplă câte o revoluţie sau câte o lovitură de stat. Câteodată.

Despre scoala

Vreau să scriu despre şcoală de multă vreme. Am multe de scris dar neştiind cum şi de unde să încep,tot ocolesc subiectul. Acum să nu crezi cititorule că aş şti în acest moment când scriu. Habar n-am! Dar o iau pe bajbaite. Cu ce naiba să încep?... Păi ar fi logic să încep cu prima zi de şcoală. Nu prima,prima zi de şcoală. Ci prima zi a noului an şcolar. Am doi copii. Ne gătim bine , ne urcăm în maşină, ne enervam bine prin trafic prin oraş. Străzile sunt pline de maşini grăbite, de demaraje,de claxoane. Parcarile la fel. Ajuns la şcoală, (nu contează unde studiază copilul, toate sunt la fel), faci câteva ocoluri până găseşti unde să laşi masina şi intri în curtea şcoli. Altă înghesuială. Copii,adolescenţi,cucoane... pe scenă o gaşcă de profesori stau în picioare. În mijlocul lor un tip îmbrăcat în negru vorbeşte,sonorizarea e proastă şi puţin sub vacarmul adunării. E distanţă cam mare şi oricât mi-as regla zoomul nu-mi dau seama cine e tipul. Pare un ninja negru...pare batman... ar putea foarte bine să fie şi un preot creştin ortodox, naiba ştie! În fine intram în clasa, se strâng bani. Hârtie, ustensile de scris, etcetera,ştiţi povestea. Fug la cealaltă şcoală,la celălat copil. Iar multimea de oameni cu flori în mâna,iar scena cu profesori, batman a zburat pesemne, că e şi aici pe scenă vorbind.Intram în clasa. Aici e grădiniţă.Imi zboară instantaneu 200 de lei din buzunar,când se deschide uşa clasei şi tipul în negru de pe scenă ne stropeste pe toţi cu aghiazmă,uitând pesemne să ne ceară bani. Asta e prima zi de şcoală a unui părinte. Până la urmă care e rolul şcolii? De ce ne învaţă atâtea lucruri nefolositoare? Până acum câteva zile credeam că e doar părerea mea. Dar am mers recent la o doamna să îi repar ceva, lucram eu cocoţat pe un scaun şi îi spun: Doamna, v-am pus aici nişte conectori,pentru că soţul dumneavoastră a inădit cablurile de cupru cu cele de aluminiu, şi la trecerea curentului se formează o reacţie..... Şi brusc doamna mă  întrerupe şi continuă: - şi unul din ele se topeşte...nu mai ştiu care! Îmi amintesc că am învăţat la chimie,nici nu mai ştiu când, la liceu sau la facultate,dar Doamne!..câte formule şi câte prostii ne mai puneau să învăţăm,ne umpleau capul...
Am rămas încremenit. Nu mă asteptam că doamna între două vârste să ştie de reacţia în cauză şi nici nu părea absolventă de facultate,o cunosteam de 10 minute şi devenisem curios. Voiam să ştiu ce profesie are dar mai ales voiam să ştiu de ce credea că scoala îi umpluse capul cu notiuni nefolositoare.
Pentru că la concluzia asta ajunsesem şi eu cu câţiva ani în urmă,dar am considerat că e ceva individual şi că eu oi avea vre-un circuit defect pe undeva
Şi o întreb: ce profesie aveţi?
Ea: sunt medic.
Eu: şi chiar nu va folosit la nimic chimia învăţata în şcoală?!
Ea: absolut!
Şi face o pauză...exact cât să cred că i-a folosit şi că am înţeles greşit adineaori. Şi apoi continuă: deloc.absolut deloc. 
Altă întâmplare.
Când primul meu copil era la grădiniţă, ne dispera cu dorinţa lui de a invata. Voia să ştie să citească, să scrie. Mereu întreba cum se scrie aia,cum se scrie cealaltă,voia să citească cărţi. Tot timpul se juca cu ceva de scris,prefera să scrie sau să coloreze în locul jocului cu jucării. Mă suparam şi încercam să îi explic să lase scrisul şi să se joace,pentru că o să vină şi vremea scrisului când o merge la şcoală. Până la urmă m-am resemnat crezând că copilul e aşa,cu înclinaţii şi aptitudini către studiu şi nu către joacă.

Dar a crescut şi la şcoală după câţiva ani, i-a dispărut dorinţa aceea de cunoaştere.Undeva,cumva metodele de predare sau scoala sau profesorii sau naiba ştie ce,le inhibă copiilor dorinţa aceea de învăţare.E părerea mea şi poate e greşită. Dar atunci când copilul era mic, nu aveam experienţă şi comparam acţiunele lui cu ce îmi aminteam despre copilăria mea şi a fraţilor mei. Dar acum am un alt copil care merge la grădiniţă şi care în loc să se joace cu masinile sau să se bată cu sora lui,vrea să citească să scrie.Istoria se repeta. Peste 5-6 ani voi putea să văd dacă şi copilul cel mic se va comporta la fel sau nu şi astfel să-mi verific teoria. Aş vrea să se joace acum, să îşi dorească altceva decât să scrie şi să citească. Aş vrea să nu îl dau la şcoală anul viitor. Îl scol de la 2 ani  foarte dimineaţa la 5;45, pentru că în românia majoritatea locurilor de muncă încep cu noaptea în cap , la grădiniţă lucrează pe fel de fel de caiete speciale,învaţă socoteli,cifre. Nu se mai joacă cum ne jucam noi, 'Ursul doarme şi visează' sau alte jocuri. Acum fac matematică şi limbi străine. Au mai inventat şi clasa 0. Au trecut din nou la începerea şcolii la 6 ani. Nimeni nu comentează nimic.Nimeni nu protestează. Ne fură copilăria copiilor noştri şi noi îi lăsam. Sau poate că noi le-o furăm! Nu ştiu! Dar eu asta simt. Le fur copilăria copiilor mei.