În decembrie se întâmplă lucruri ciudate. Nu îmi place luna asta. Dar nici nu o urăsc. De urât,urăsc luna februarie. În dobrogea,februarie e cea mai friguroasă lună. Nu-mi place iarna,trebuie să recunosc. Nu e de vină frigul sau vântul sau faptul că 'zmeul iernii,colţ de gheaţă,fornăie prin ger pe-afară, zgâlţâind copacii-n codru şi zbierând prin sat'. Cum e în poezia poetului român de etnie maghiară care nu s-a ostenit să scrie şi în română. Afirm asta ptr că de 20 de ani caut o carte de poezii în română şi n- am găsit. (ptr curioşi: poezia e pe blogul Bogdanei.răspunsuri fără întrebări. Dar destul cu reclama mascată! Să trecem la treabă! ( cum spunea vestitul nostru consatean Tudorica).
În decembrie şi iarna...mă simt ciudat. Şi nu e de vină frigul sau gerul asta şi întreg peisajul asta gri,lipsit de zăpadă. Că-n dobrogea zăpada e rară. Mă disperă nopţile lungi. Pleci noaptea de acasă şi te întorci noaptea.Lipsa altor activităţi în care să oboseşti.Incapacitatea mea de a înţelege rostul orei de iarnă,trecerea de la ora de vară la cea de iarnă.
Uite ruşii au renuntat să mai treacă la ora de iarnă. Vine seara şi simt o apăsare, o strângere de inimă, un sentiment de irosire.De atât de mult timp irosit.Am plecat de la bloc la casa.De la scara şi faţa blocului la curte.Mi-am făcut şi sobă cum avea bunicul meu iubit. Iarna e altfel lângă sobă, cu aromele şi mirosul lemnului ce arde,cu fumul.Cu carafa de vin rosu,rubiniu,cu care am crescut.Încă îmi amintesc feliile mari de pâine rotundă din făină intermediară muiate în vin şi presărate cu zahar şi cu miez de nucă copt în cuptorul plitei.Uite acum realizez că nu le-am dat niciodată copiilor mei... Ha,ha! Nici nu cred că ar gusta! M-ar privi miraţi şi probabil că dacă ar afla cei de la protecţia copilului,m-as pricopsi şi cu o anchetă.
În fine!
Chiar dacă iarna la casă lângă sobă e altfel decât la bloc,nu pot scăpa de sentimentul acela de apăsare,de irosire.Nu am timp.Sunt prea grăbit cred şi nu am atât de mult timp de irosit,de pierdut,de aşteptat vara. Până la urmă.... Cred că sunt un pierde iarnă ce aşteaptă nerăbdător vara,pentru a o pierde şi pe ea....
Vara, câteodată, îmi vine să las baltă lucrul sau orice altă activitate şi să dansez. Să dansez aşa...fără muzică. Cum sunt romanţele lui Minulescu,fără muzică. Să dansez pe acordurile unei muzici auzite numai de mine, ce răsună undeva înăuntrul meu,pe ritmul meu sau al inimii mele,nu ştiu. Să dansez pe muzica mea interioară. Ai încercat vreodată? Ai simţit asta vreodată? Îţi întinzi bratele în lateral şi planezi imaginar prin aer,sau poţi foarte bine sa-ti ţii mâinile în buzunare. Important e să simţi muzica, şi să-ti simţi trupul dansand, chiar dacă la suprafaţă faci mişcări aproape insesizabile şi unui privitor i-ai părea beat sau nebun. Şi atât. Îţi faci damblaua şi revii la treabă. Pun pariu că ai simţit. Dar n-ai avut curaj sa-ti urmezi impulsul.
În alte zile de vară îmi vine să fug.
Cred că până la urmă...iarna nu e mai ciudată decât vara. Se întâmplă la fel de multe lucruri ciudate şi iarna şi vara. Doar că iarna nu poţi merge cu iubita la pădure. Şi câteodată iarna,în decembrie... se mai întâmplă câte o revoluţie sau câte o lovitură de stat. Câteodată.
În decembrie şi iarna...mă simt ciudat. Şi nu e de vină frigul sau gerul asta şi întreg peisajul asta gri,lipsit de zăpadă. Că-n dobrogea zăpada e rară. Mă disperă nopţile lungi. Pleci noaptea de acasă şi te întorci noaptea.Lipsa altor activităţi în care să oboseşti.Incapacitatea mea de a înţelege rostul orei de iarnă,trecerea de la ora de vară la cea de iarnă.
Uite ruşii au renuntat să mai treacă la ora de iarnă. Vine seara şi simt o apăsare, o strângere de inimă, un sentiment de irosire.De atât de mult timp irosit.Am plecat de la bloc la casa.De la scara şi faţa blocului la curte.Mi-am făcut şi sobă cum avea bunicul meu iubit. Iarna e altfel lângă sobă, cu aromele şi mirosul lemnului ce arde,cu fumul.Cu carafa de vin rosu,rubiniu,cu care am crescut.Încă îmi amintesc feliile mari de pâine rotundă din făină intermediară muiate în vin şi presărate cu zahar şi cu miez de nucă copt în cuptorul plitei.Uite acum realizez că nu le-am dat niciodată copiilor mei... Ha,ha! Nici nu cred că ar gusta! M-ar privi miraţi şi probabil că dacă ar afla cei de la protecţia copilului,m-as pricopsi şi cu o anchetă.
În fine!
Chiar dacă iarna la casă lângă sobă e altfel decât la bloc,nu pot scăpa de sentimentul acela de apăsare,de irosire.Nu am timp.Sunt prea grăbit cred şi nu am atât de mult timp de irosit,de pierdut,de aşteptat vara. Până la urmă.... Cred că sunt un pierde iarnă ce aşteaptă nerăbdător vara,pentru a o pierde şi pe ea....
Vara, câteodată, îmi vine să las baltă lucrul sau orice altă activitate şi să dansez. Să dansez aşa...fără muzică. Cum sunt romanţele lui Minulescu,fără muzică. Să dansez pe acordurile unei muzici auzite numai de mine, ce răsună undeva înăuntrul meu,pe ritmul meu sau al inimii mele,nu ştiu. Să dansez pe muzica mea interioară. Ai încercat vreodată? Ai simţit asta vreodată? Îţi întinzi bratele în lateral şi planezi imaginar prin aer,sau poţi foarte bine sa-ti ţii mâinile în buzunare. Important e să simţi muzica, şi să-ti simţi trupul dansand, chiar dacă la suprafaţă faci mişcări aproape insesizabile şi unui privitor i-ai părea beat sau nebun. Şi atât. Îţi faci damblaua şi revii la treabă. Pun pariu că ai simţit. Dar n-ai avut curaj sa-ti urmezi impulsul.
În alte zile de vară îmi vine să fug.
Cred că până la urmă...iarna nu e mai ciudată decât vara. Se întâmplă la fel de multe lucruri ciudate şi iarna şi vara. Doar că iarna nu poţi merge cu iubita la pădure. Şi câteodată iarna,în decembrie... se mai întâmplă câte o revoluţie sau câte o lovitură de stat. Câteodată.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere