Mi-e rusine de asa tara

Citeam ieri un ziar local. O tentativa de ziar. Dupa vre-o sapte-opt articole scrise de acelasi  ziarist.... copist mai bine zis, am fost cuprins de indignare.
Bai! Daca te numesti sau te lauzi ca esti ziarist!
Pai scrie ceva! Compune, creeaza! A umplut doua pagini cu comunicate de presa date de politie si alte servicii ale statului. Macar daca nu le semnai! Mie unul cu cele 7 clase ale mele,mi-ar fi rusine sa semnez asa ceva.
In fine! Domnul taie frunza la caini,in speta ziarist,ne informeaza ca lucratorii inspectoratului general ptr imigrari au indentificat o femeie din Filipine cu dreptul de sedere temporara in scop de reintregire a familiei expirat.  WOW!!..
 Va dati seama,ce descoperire?  Fapt pentru care a fost amendata cu suma de 400 lei. Din intamplare cunosc o asemenea familie si stiu ce probleme infrunta. In primul rand tara noastra acorda cetatenie foarte foarte greu. Sunt o gramada de conditii de indeplinit si mai trebuie sa dai si un interviu unei comisii,unde trebuie sa dovedesti abilitati si notiuni de limba romana si gramatica,istorie,geografie,imnul de stat si altele. Un adevarat examen,pe care nici jumatate din cetatenii actuali ai tarii nu l-ar trece, inclusiv eu care as pica de la inceput cu imnul de stat. Ce ma deranjaza nu e ziaristul, nu are nici o vina. Tine un loc ocupat cu cine stie ce pile. Nu ma deranjaza prea tare nici articolul. Dar ma deranjaza situatia
asta de rahat. Toti bugetarii astia care nu au nimic uman in ei. Sunt doar organe ale statului si atat. Militianul in cauza ar fi trebuit sa stie cata birocratie este,ca femeia  trebuie sa mearga de doua-trei ori pe an la Bucuresti si sa piarda doua zile la consulat si ambasada. Ar fi trebuit sa stie ca astfel de cetateni nu au parte de nici un ajutor din partea tarii noastre. Cum primesc ai nostri prin Anglia,Spania,Italia. Am un prieten a carui sotie a nascut in Italia acum 8-9 ani. Nu aveau nimic,nici un fel de acte. El nu avea nici macar acte de identitate, ii ramasesera in Italia la Carabinieri. Si au fost internati amandoi intr-o rezerva cu tv frigider si restul de comfort cum nici acasa nu aveau. Asa era procedura si daca nasterea ar fi fost normala si nu prin cezariana, tatal ar fi asistat la nastere si toata actiunea ar fi fost filmata si oferita parintilor la externare.Absolut gratis. Pare incredibil,nu? La noi la spital nu avem nici macar un  translator...
Sa revenim la organul care ar fi trebuit sa stie ca respectiva contravenienta nu primeste nici un ajutor sau sansa de la tara noastra si ca de 7-8 ani se chinuie sa creasca copii cetateni romani si ca pentru drumurile la consulat si ambasada ii trebuiesc bani si ca banii respectivi sunt rupti din banii pentru familie si ca probabil din lipsa banilor nu si-a indeplint obligatia. Ar fi trebuit sa stie ca trebuie sa doarma la usa unui oficiu din capitala pentru a-si pastra randul si ca ajunsa la ghiseu e privita de alt organ imbracat civil intr-o haina ce nu si-ar permite-o niciodata din salariu  care o priveste de sus cu aroganta amestecata cu scarba si dispret si o intreaba: Nu te-ai saturat,fa?... Nu pleci?.. Mai vrei sa stai?...  Intr-o discutie cu organul respectiv,poate ca ar argumenta ca asta e legea. Ca el si-a facut datoria. Dar oare, asta e datoria lui? Sa vaneze oameni cinstiti? De ce nu isi face datoria si sa prinda atatia hoti si interlopi cu care se saluta cand isi face rondul?... Daca era om, daca... ar fi putut ocoli legea, ar fi putut da un avertisment, ar fi putut inchide ochii sau in ultima cauza ar fi dat minimul amenzii, respectiv 100 de lei. Ma intreb de ce nu a dat maximul care e 500 si a amendat-o doar cu 400 de lei?  Dar de ce nu mai bine, o incatusa si o expulza? In fond, nu cred ca ii facea mult rau, la ce tara de caca avem. Aha! Stiu! Ilegalitatea comisa e doar o contraventie si se pedepseste cu amenda.
 Imi cer scuze tuturor strainilor care traiesc in tara asta cu sedere temporara in scopul intregirii familiei. Imi cer scuze in numele tarii si al parlamentului si al tuturor celor care nu vor sa lase sa vina si alti oameni in tara de frica ca nu le mai ramane
lor de furat. 

Despre bicicleta

Hai sa iti povestesc cum m-am indragostit de bicicleta. Nu am furat bicicleta de la fratele mai mare cum ai facut tu, pentru ca eu eram cel mai mare si pe deasupra eram si un frate bun care impartea toate jucariile. Poate de-asta nu mai furi acum,pentru ca ai furat in copilarie, si poate ca tot din cauza asta fur eu acum din magazine pentru ca nu am furat in copilarie. O fi si asta un sindrom- altul decat  cleptomanie.

 Nu imi amintesc sa fi cerut parintilor bicicleta sau alte jucarii dar imi amintesc ziua cand am primit prima bicicleta adevarata. Era un pegas robusta cu cadru de baieti vopsita portocaliu. Pe atunci bicicletele se cumparau cu greu si cu relatii, nu prea puteai sa alegi, luai ce gaseai sau ce iti dadea vanzatorul, asa ca erau baieti care aveau biciclete cu cadru de dama si fete cu biciclete de baieti. Imi amintesc ca am lepadat trotineta in strada si am fugit spre tata, imi priveam bicicleta si nu indrazneam s-o ating. Priveam emblema cu
Pegas- calul acela inaripat si ma gandeam ca daca ma urc pe ea o sa zboare cu mine.
Mi se parea foarte mare si-mi era frica sa o incalec. Imi amintesc cum ma tinea tata si ma sprijinea alergand langa mine pana am invatat sa merg pe ea.pe atunci nu erau masini multe si toate bucatelele de pamant din jurul blocurilor erau transformate in gradini de zarzavat de pensionari.Unele gradini erau ingradite rudimentar si intr-un astfel de gard am cazut eu cu bicicleta. Tata foarte nervos de suferinta mea, a stricat gardul acela, si pentru ca cel cu gradina improvizata era nemultumit si tipa,tata i-a dat si  cateva lovituri. Era mare bataus tata! Inca se mai incaiera si acum. Nu era violent cu noi sau cu mama. Nu ne-a lovit niciodata,dar cu strainii era foarte rau si agresiv. Peste un an cand fratele meu mai mic a mai crescut, am mai primit o bicicleta. Pegas Modern,avea sa lunga si ghidon inalt,rosie,lucioasa parea OZN. De aici a inceput totul. Eram singurii copii din bloc care aveam biciclete. Toti copiii din bloc au invatat sa mearga pe bicicletele noastre. Toata gasca isi astampara visele si foamea de bicicleta  cu bicicletele noastre. Tata le repara tot timpul, le duceam la el la servici si mesteream impreuna. Ii furam castile de la motocicleta, le puneam in cap si ne dadeam cu bicicletele pe scari,pe placile si prefabricatele de beton de la blocurile in constructie. Castile mari ni se roteau pe cap si ne impiedicau vizibilitatea,mai mult ne incurcau,dar merita. Biciclete mai aveau cativa,dar casti nu avea nimeni. Atunci nu era mare program la tv, nu aveai ce vedea, si noi nu auzisem de BMX sau de Trial sau de Free Style,poate ca nici nu erau inventate in ''80,dar noi le descoperisem sau inventasem singuri cu toate cazaturile incluse.Pe urma in timp ce cresteam,tata ne-adus noi indeletniciri. Jocul de sah, cartile de citit,ne lua cu el cand alerga pe faleza... Anii au trecut,am trecut la biciclete mari,pe urma la motociclete si la masini.

Uitasem bicicleta. Sau poate ca nu o uitasem dar o vedeam ca pe un capitol incheiat, o perioada,o treapta din viata. Nu mai visam bicicleta sau plimbari cu bicicleta. Nu prindea destula viteza, si traind in secolul vitezei nu avem timp de bicicleta. Eram grabit, grabit sa mor. Conduceam tot ce avea propulsie si conduceam la maximul capacitati mele si ale motorului. Pana intr-o zi... 
Stii proverbul cu ulciorul!
Dupa cateva luni de privit doar tavanul am inceput sa ma plimb cu carutul de invalizi. Pe urma la sedintele de recuperare am primit o bicicleta medicala. Nu pot sa descriu cat de greu e sa pedalezi pe asa bicicleta cand nu mai stii cum sa iti misti piciorul sau degetele si cand genunchiul si glezna sunt blocate si au mobilitate aproape zero. Nu mai tin minte, amintirile urate sunt stocate ascuns de catre creier,printr-un mecanism sau proces de autoaparare,am uitat cum se numeste,dar cred ca in prima zi nu am reusit nici macar o singura pedalare. Dupa ore intregi de 'plimbat' cu bicicleta medicala si cu carjele, Am aflat de la doctor ca pentru un picior normal imi vor trebui cam  trei mii de km pe an facuti cu bicicleta. Si uite asa, de voie de nevoie am redescoperit si m-am reindragostit de bicicleta. Nu sunt senzatiile de pe motocicleta. Recunosc. Nimic nu se compara cu mersul pe motocicleta,cand din cauza adrenalinei iti tremura picioarele in scari,cand te tragi de ghidon mai ceva ca atunci cand faci tractiuni la bara pe perioadele de accelerare si cand te impingi in ghidon ca la flotari pe perioadele de franare. Cand incerci sa treci printr-un viraj putin mai tare si sa deschizi acceleratia putin mai devreme decat la ultima trecere pe acolo. E frumos. Dar din cauza vitezei si galagiei nu poti vedea nimic. Cum e vorba aia: Nu vezi padurea de copaci.
Pe bicicleta poti vedea padurea,natura,peisajul... Poti sa auzi si pasarile! Asta daca nu te claxoneaza camionagiii!... Si nu te azvarla in sant, suflul creat de camion, in clipa cand tocmai te-a depasit milimetric in deplasarea lui cu dublul vitezei legale.
Cel mai mult imi place la bicicleta, ca pot sa ma intrec cu mine insumi. Zilnic incerc sa fac cat mai putin timp de la servici pana acasa. Cand ai cronometrat de doua trei sute de ori un  traseu, e greu sa mai imbunatatesti timpul. Dar incerc zilnic. Sunt multi factori de care depinde un timp bun. Daca nu bate vantul,daca nu te incurca cineva in trafic, daca reusesti sa urci un anumit deal fara sa treci pe un pinion mai mic,daca nu te fugaresc cainii de la marginea satului(care te asteapta zilnic), sau daca sunt multi si te fugaresc bine- mai obtii cateva zecimi pe segmentul acela, daca reusesti sa pedalezi tot drumul cu genunchii inchisi,lipiti de cadru si cu mainile apropiate pe ghidon, pentru un coeficient aerodinamic mai mare- mai obtii cateva zecimi. Daca nu trebuie sa opresti sa salvezi o testoasa care vrea sa traverseze soseaua. Sau daca nu trebuie sa opresti si sa admiri ceva prin natura. Sau daca nu trebuie sa opresti si sa bati vre-un...participant la trafic.
Cum spuneam, sunt multi factori responsabili pentru obtinerea unui timp bun. O zi poti sa fii in forma fizica, in alta zi,nu.
Dar cel mai mult conteaza si imi place apropierea de natura si de oameni. Intalnesti pietoni in afara orasului care te saluta sau care iti raspund la salut. Apoi, mai sunt turistii cu biciclete sau motociclete care te saluta si iti fac cu mana. Si mai este mirosul pamantului sau al apei,cu aromele specifice fiecarui anotimp...
Toate astea nu se pot vedea din masina.
Si nici nu se pot cumpara.
Le poti avea doar cu o bicicleta si ceva febra musculara.